Creierul nu numai că este un organ electric, prin conștiență el controlează comportamentele celulelor corpului. Cercetătoarea americană Candice Pert, în lucrarea sa „Molecule de emoție,” arată cum receptorii din membrana celulei în care se prelucrează informația sunt receptori de tip neuronal și sunt prezenți în majoritatea celulelor corpului; ea susține că mintea nu este concentrată în cap, ci este distribuită în tot corpul prin intermediul moleculelor – semnal. Orice eveniment mental (cum ar fi ,de ex., gândurile) are un corespondent neural și fiecare eveniment neural se corelează cu unul biologic. Cortexul prefrontal corespunde raționalizării, gândurilor, memoriei, iar creierul limbic (a se vedea anatomia creierului) se corelează cu emoțiile (de ex., frica corespunde amigdalei). Gândurile sau „credințele” noastre, cum spune Lipton, pozitive și negative au impact asupra biologiei, fiziologiei noastre. Hipotalamusul și glanda pituitară produc neuropeptide, iar tipul de neuropeptide produse de hipotalamus este determinat de starea minții. De exemplu, la un individ depresiv, hipotalamusul va produce neuropeptide duplicat care vor seta mintea pe același program depresiv. Neuropeptidele reglementează practic orice proces al vieții. Inima și creierul sunt intim interconectate și comunică prin intermediul nanorelaționării (nanorețelelor) și al neuropeptidelor. Aceste organe sunt și interdependente și interrelaționate, fapt acceptat de comunitatea medicală științifică. Candice Pert afirmă că mintea se află în fiecare celulă a corpului, iar neuropeptidele se află și ele în fiecare celulă a corpului uman. Sistemul inimă/minte/corp este integrat și funcționează pe baza acelorași informații și energii, ca un sistem de nanorelații. Un element nu poate exista fără celălalt, și formează un complex numit psychoneurocardiologie care vizează interacțiunea inimii cu creierul și cu mintea, și asigură funcționarea lor în echilibru. Mintea are un potențial nelimitat de creativitate, dar și un potențial distructiv. Gândurile noastre (sau credințele noastre, cum spune Lipton) sunt ca niște filtre care modifică modul în care vedem lumea, iar sistemul biologic (corpul fizic) se adaptează la aceste credințe.
Procesele de susținere a vieții, pe de o parte, și procesele prin care organismul se protejează de stimuli negativi din mediu, pe de altă parte, funcționează integrat. Stresul amenințărilor din mediu inhibă procesele de susținere a vieții, pe când bucuria, iubirea susțin vitalitatea.