27 aug.

BOLI CAUZATE DE FLUXUL ENERGETIC

În funcție de direcția fluxurilor bioenergetice, bolile pot fi determinate de: insuficiența energiei, surplusul de energie și de dislocarea energiei câmpului.

Vom enumera aceste situații fără a le aprofunda, ceea ce va face obiectul unei alte investigații și decriptări.

Totdeauna există două planuri care se intersectează atunci când încercăm să explicăm funcționarea ființei umane: planul datorat științei și planul cunoașterii esoterice. Știința nu poate avansa fără a ține seama de cunoașterea esoterică, iar aceasta poate fi explicată prin noile descoperiri ale fizicii cuantice, îndeosebi.

Diagnoza prin evaluare energetică este medicină cuantică. Moleculele noastre emit și recepționează energie. Fiecare organ și corpul, în ansamblul său, funcționează pe o anumită frecvență de vibrație.

Orice pierdere de energie este însoțită de stabilirea părții corespunzătoare a corpului fizic. De ex: o iritare, o supărare, o nemulțumire poate consuma o cantitate de energie importantă. Micșorarea aurei, de asemenea, atrage diverse simptome de boală. Pierderea energiei se produce prin vampirism energetic, prin legături energetice nebenefice, prin așa-zisele stringuri care conectează două persoane. Modalitățile de conectare la sistemul bioenergetic sunt numeroase: intrigi, scandaluri, frică, provocare, agasare, crearea sentimentului de vinovăție. O variantă a vampirismului care are ca urmare furtul din energia corpului eteric presupune contactul fizic: o bătaie amicală pe spate, un ghiont, luatul de braț, o îmbrățișare și altele de acest fel. Energia poate fi absorbită și de defectele cauzale ale naturii: prin fisurile solului ca urmare a cutremurelor sau alunecărilor de teren, a exploziilor.

Ca mod de a acționa pentru suplimentarea energiei se recomandă să identificăm, în primul rând, cauza scurgerii de energie și apoi să aducem un aport de energie în locul respectiv.

Bolile surplusului de energie apar când corpul primește energie într-o zonă, în afara chakrelor, sau când anumite entități energetice care parazitează omul pot atrage un surplus de energie. Lipsa unor structuri energo-informaționale de bază ale persoanei poate conduce la atragerea unor mari fluxuri de energie.

Deformările câmpului energetic se datorează fluxurilor energetice provenite din corpul cauzal.

Verificarea câmpului energetic constă dintr-o succesiune de acțiuni:

  • identificarea și alungarea entităților inferioare,
  • identificarea și corectarea devierilor câmpului,
  • determinarea locului unde se află Kundalini (energia vieții, energia divină, naturală, din corpul nostru situată inițial la baza coccisului; această energie este informație care vibrează, ea se trezește și urcă în corpul nostru prin diferite canale energetice, unind eul nostru fizic cu spiritul),
  • identificarea zonelor cu surplus de energie sau cu energie insuficientă,
  • energoterapia coloanei vertebrale,
  • verificarea spațiilor de locuit și a locului de muncă.
27 aug.

METAFIZICA DACILOR

Gândirea și mentalitatea magice sunt întâlnite la toate popoarele străvechi. Fiecare popor a dezvoltat propria metafizică, deși acestea se înrudesc și pornesc din același trunchi primordial. Practicile magice, credințele, imaginarul colectiv, ritualurile specifice au configurat sisteme complexe de explicare a lumii, a naturii, a existenței umane. Mituri esențiale, legende, basme s-au construit pentru fiecare popor într-o spiritualitate proprie, o metafizică proprie. Practicile magice legate de înmormântare, concepțiile despre viață și moarte, relația cu natura exprimă, de fapt, credința în supranatural.

Toate aceste credințe inițiatice, putem spune, se regăsesc la români în folclor, etnografia putând să ne furnizeze informații importante despre spiritualitatea noastră.

Se cuvine să ne amintim câteva elemente ale spiritualității traco-dacice care s-au perpetuat de-a lungul timpului și care se constituie în ceea ce putem numi metafizica poporului român.

Despre daci trebuie să amintim riturile de înmormântare, înhumație sau incinerație, însoțite de anumite procesiuni. Știm că dacii credeau în nemurire. Incinerația corespunde poate unei noi concepții despre nemurire și anume convingerea că numai sufletul imateriale e nemuritor și e bine să fie eliberat prin ardere din închisoarea trupească; cenușa era pusă într-o urnă care era îngropată și mergea la cer, spre aștri.

Dacii erau politeiști; Marele Preot era șeful religiei dacice, care prezida organizarea preoțească ce servea cultele diferiților zei, în sanctuarele dacice. Preoții aveau preocupări astronomice și astrologice.

Două divinități de seamă ale dacilor erau Zamolxis și Gebeleizis. Zamolxis era un zeu al pământului, al vegetației și al rodniciei (cf.Constantin Daicoviciu,  „Sarmisegetusa”). În credința geților, el împărțea omenirii cele trebuincioase traiului; lui trebuia să i se mulțumească pentru prosperitatea turmelor de animale, pentru produsele pădurilor, pentru vânat și pește. Lăcașul zeului era împărăția subpământeană. Zamolxis se considera „urs”; nu prin asemuire cu animalul din pădure, ci ca derivat de la „a ursa” și „a ursi”, care înseamnă puterea de a prevedea viitorul.

Celălalt zeu, Gebeleizis era un zeu ceresc, o divinitate a fulgerelor, a furtunii, stăpân al cerului întreg. Ritualul tragerii cu arcul spre cerul întunecat de nori negri și străbătut de fulgere semnifică, se pare, sprijinul pe care credincioșii îl dădeau divinității, ajutând-o să risipească norii.

Zeița Bendis, corespondenta dacică a Artemidei grecești și a Dianei romane, era adorată de femeile dace, cultul ei fiind legat de lună, păduri și farmece.

Revenind la ritul de înmormântare, pare că exista obiceiul de a aduce jertfe cu prilejul înmormântării, de a așeza în groapă obiectele de care mortul ar putea avea nevoie, precum și vase cu mâncare și băutură. Dacii aveau și obiceiul banchetului funerar, cu spargerea rituală, deasupra mormântului, a vaselor folosite.

Este interesant cum descrie Iordanes în „Getice” activitatea lui Deceneu – Marele Preot, în societatea dacică antică:

„Observând dispoziția lor de a-l asculta în toate și că ei sunt din fire inteligenți, i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învățat morala, dezbarându-i de moravurile lor cele barbare; I-a instruit în științele fizicii, făcându-i să trăiască potrivit legilor naturii; i-a învățat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare; arătându-le practica, i-a îndrumat să petreacă în fapte bune; demonstrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor și toate secretele astronomice și cum crește și scade orbita lunii și cum globul de foc al soarelui întrece măsura globului pământesc și le-a expus sub ce numeși sub ce semne cele trei sute patruzeci și șase de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit și până la apus, spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc. Vezi ce mare plăcere ca niște oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice când mai aveau puțin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poziția cerului, pe altul proprietățile ierburilor și ale arbuștilor, pe acesta studiind creșterea și scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui și, cum, prin rotația cerului, soarele vrând să atingă regiunea orientală este dus înapoi spre regiunea occidentală.”

Se poate trage concluzia că existau daci care posedau și mânuiau un minimum de cunoștințe științifice, bazate pe milenara experiență a poporului și pe propriile observații – și aceștia erau preoții daci.

 

27 aug.

PURIFICAREA CORPULUI CAUZAL

Corpul cauzal este vehiculul prin care scânteia divină coboară în plan inferior. El acumulează suma experiențelor existențelor terestre și le transformă într-o esență a experienței și a cunoașterii, adică în înțelepciune. Corpul cauzal poate intra într-o stare de „somnolență”, „de paralizie”, de „inconștiență” dacă viața este trăită la un mod grosier, adică cultivând viciile, defectele precum orgoliul, facultățile intelectuale utilizate în mod egoist, ambiția, fariseismul, practicarea magiei negre. Răul se poate exprima în corpurile inferioare ale omului, care va suporta consecințele răului. Orice gând sau acțiune pe care am generat-o la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, se va întoarce la noi – efect de bumerang, și o vom suporta.

Acțiunile și gândurile bune sunt reținute în corpul cauzal, care se dezvoltă grație impulsurilor eului superior, ale sufletului.

Calitățile și capabilitățile individului sunt înscrise în corpul cauzal; aici trebuie să căutăm cauzele bolilor și suferințelor.

Spiritul se exprimă în planurile inferioare prin intermediul sufletului, care este o reflexie a monadei, a iubirii divine și care vrea să evolueze. Sufletul se manifestă prin personalitate, monada este conștiința divină, iar sufletul este manifestarea monadei în plan cauzal și mental superior.

Dacă un corp fizic este impur, corpul astral manifestă dorințe impure, mentalul generează gânduri impure, sufletul nu va evolua, iar cauzalul va fi blocat.

Cultivând empatia, iubirea, compasiunea, virtuțile, vom dezvolta la nivelul cauzei discernământul spiritual. De aceea, este necesară purificarea naturii inferioare, pentru a atrage fluxul forțelor superioare. Să nu uităm: sufletul acționează în fizic prin sistemul nervos simpatic, comunicând cu astralul și prin sistemul cerebro- spinal, comunicând cu mentalul.

Pentru a recepționa mesajele sufletului, creierul fizic trebuie să se afle într-o stare profundă de calm. Meditația este mijlocul prin care se trezește sufletul și pătrundem în cauză.

Cauza rezidă în comportamentul omului, în stilul său de viață și în modul său de gândire. Purificarea corpului cauzal se face prin purificarea Karmei (Karma – legea recompensării după fapte, dorințe, gânduri) și a suferințelor.

Legea cauzei și a efectului lucrează prin modul de viață – când materia determină conștiința, prin influențele astrale (benefice sau malefice), prin decizii și voința prost direcționate, prin supraîncărcare energetică. Calitățile spirituale nu se dezvoltă când există un bagaj karmic negativ, ci numai prin cultivarea Adevărului.

Cauza poate fi vizualizată prin limbajul simbolurilor și imaginilor.

Biserica creștină practică o serie de sacramente pentru îngrijirea sufletului, cum sunt: taina botezului, hirotonisirea unui preot, absolvirea (spovedania) ș.a.

27 aug.

Copiii lui Pluto

Despre Pluto

Planeta Pluto a fost pentru prima oară identificată în 1919, când, studiindu-se nişte perturbaţii ale lui Neptun şi Uranus, a apărut pe nişte fotografii ca un astru de magnitudine aparentă (măsură a strălucirii stelelor) 15. A fost mai departe identificată şi catalogată în anul 1930, de către astronomul american Clyde William Tombaugh. Retrogradată între timp la statutul de planetă pitică, Pluto realizează un ciclu complet în jurul Soarelui în aproximativ 247,7 ani (corespunzător cercului zodiacal, avem un tranzit  mediu de aproximativ 20 de ani într-o zodie).

Printre cuvintele cheie asociate acestei planete (în legatură strânsă cu energia Scorpionului) regăsim: putere,transformare,regenerare,reîncarnare,karmă,ocultism,obsesie,iniţiere,sexualitate, morbiditate,selectivitate(nu orice,nu oricât,nu oricum),manipulare,bani (banii altora, sume mari de bani).

Diferenţa dintre influenţa planetelor rapide şi a celor lente constă în faptul că, spre exemplu, un aspect al Lunii (mişcare extrem de rapidă pe cer) îl putem rata cu uşurinţă, dar un aspect între două planete lente (spre exemplu o cuadratură între Pluto şi Uranus) este aproape imposibil de evitat. Până la a simţi pe deplin influenţa planetelor lente, ne lovim de influenţa celor rapide, dar până se termină influenţa celor lente, cu siguranţă vom fi uitat deja de efectele tranzitelor planetelor  rapide.

…şi generaţiile sale

Copiii lui Pluto reprezintă acei copii ce au ca sarcină de la univers armonizarea impactului grosier al acestei planete asupra generaţiilor, ca delimitator al modului în care fiecare generaţie luptă pentru dominaţie, pentru putere.

Zona activă social în zilele noastre, recunoscută prin perioada 18-65 ani a vieţii unui om (o diferenţă de 47 ani), este influenţată permanent de prezenţa lui Pluto în 3 zodii, plus cea în tranzit la momentul curent. Acest lucru creează un dezechilibru aparent, pentru că nu există simultan manifestarea tuturor influenţelor acestei planete (în toate cele 12 zodii). Totuşi, cel puţin din punct de vedere teoretic, aspectul cel mai dinamic posibil (cuadratura Pluto-Pluto dintre zodiile în care se află Pluto în hărţile diferitelor persoane ce trăiesc simultan între noi) ar trebui să se manifeste foarte izolat, evitând câmpuri de dinamică deschise între generaţii.

În particular însă, durata şederii lui Pluto în diferite zodii variază foarte mult, astfel ajungându-se la extrema „Leu-Fecioară-Balanţă-Scorpion-Săgetător”, ce se extinde pe numai 70 ani (anii de naştere 1938-2009). La momentul actual, câmpul de impact social 18-65 ani, acoperă aproape patru zodii, şi nu trei, aşa cum este media tranzitelor lui Pluto.

Generaţiile actuale ale lui Pluto (considerate pentru toate persoanele ce au între 0 şi 111 ani, la momentul redactării acestui articol):

  • Rac (n.1913-1938) acum cu vârsta între 86-111 ani – aprox. 25 ani
  • Leu (n. 1938-1957) acum cu vârsta între 67-86 ani – aprox. 19 ani
  • Fecioară (n. 1957-1972) acum cu vârsta între 52-67 ani – aprox. 15 ani
  • Balanţă (n. 1972-1984) acum cu vârsta între 40-52 ani – aprox. 12 ani
  • Scorpion (n. 1984-1996) acum cu vârsta între 28-40 ani – aprox. 12 ani
  • Săgetător (n. 1996-2009) acum cu vârsta între 15-28 ani – aprox. 13 ani
  • Capricorn (n. 2009-2023) acum cu vârsta între 1-15 ani – aprox. 14 ani
  • Vărsător (n. 2023-2043) acum cu vârsta între 0-1 an – aprox. 20 ani

Cel mai spectaculos aspect activ între generaţii este raportul de autoritate-legatură karmică Leu-Scorpion, Pluto simţindu-se excelent în ambele zodii (exaltare-Leu, respectiv domiciliu-Scorpion).  În plus, perioada actuală activează, prin tranzite de opoziţie (Pluto în Vărsător – Pluto în Leu) şi cuadratura (Pluto în Vărsător – Pluto în Scorpion), amprenta pe care generaţiile şi evenimentele istorice ale lui Pluto în Leu şi Pluto în Scorpion o au asupra dinamicii socio-politice globale curente.

Plusurile şi minusurile plutoniene ale fiecărei generaţii sunt:

  1. Leu (1938-1957)

Karmic: şi-a dezvoltat megalomania şi individualismul.

Plusuri: încredere în forţele proprii, atenţie la imagine, curaj.

Minusuri: dorinţa de a stăpâni, lipsa deschiderii către discuţii şi soluţii comune, cultul personalităţii  (se crede prea important, megaloman), pasiuni arzătoare, se aruncă înainte prea repede.

  1. Fecioră (1957-1972)

Karmic:  a manifestat o autoritate rece, exagerată, dictatoriala.

Plusuri: stimulează munca şi tot ceea ce înseamnă tehnică, industrie sau finanţe; dorinţa vie pentru perfecţionare.

Minusuri: exagerat de rece, „a munci” prioritar lui „a gândi”, fanatism, lipsa deschiderii către aspecte artistice ale vieţii.

  1. Balanţă (1972-1984)

Karmic:  provin din epoci cu mari frământări sociale, parteneriate pe care atunci nu le-au înţeles.

Plusuri: imparţialitate (simţul justiţiei), armonie şi echilibru („să fie frumos”), foarte buni parteneri, buni diplomaţi.

Minusuri:  prea multe acumulări „sub preş”- compromisuri exagerate, alunecă în derizoriu, lipsa forţei de a se impune, pasiunea în dauna realismului.

  1. Scorpion (1984-1996)

Karmic: călcaţi în picioare în alte vieţi, simt nevoia de autoritarism, înclinaţie spre violenţă.

Plusuri: stabilitate emoţională, feeling excepţional, lentoare ce amână luarea deciziilor, arta războiului, înţelegere bună a aspectelor financiare.

Minusuri: prea autoritar, apelează prea uşor la „explozibil”, chiar şi atunci când nu este cazul; interesat doar de propriul buzunar.

  1. Săgetător (1996-2009)

Karmic: reformatori ai vieţii spirituale, aduc un suflu nou în tot ceea ce înseamnă viaţa.

Plusuri: depun eforturi mari pentru armonizarea lor interioară şi înlăturarea defectelor, aduc reforme în domeniul religiei şi spiritualităţii, intuiţie şi capacităţi intelectuale ieşite din comun.

Minusuri: doresc reforma cu orice preţ şi o forţează; înclinaţie către a-i domina pe ceilalţi prin capacităţile intelectuale, pretenţii exagerate de la ceilalţi.

  1. Capricorn (2009-2023)

Karmic: foşti proprietari care şi-au exploatat muncitorii.

Plusuri: ambiţioşi, buni organizatori, eficienţi, înclinaţi către evoluţia socială (scara socială ierarhică), rezistenţi, perseverenţi.

Minusuri: prea materialişti, prea conservatori, se agaţă de poziţia socială cu orice preţ, intoleranţi, încăpăţânaţi, egoişti.

  1. Vărsător (2023-2043)

Karmic:  folosirea dezvoltării tehnologice şi a inovaţiei pentru a-şi spori puterea.

Plusuri: inventivi, revoluţionari, deschişi către nou, către evoluţie.

Minusuri: reci, instabili, tratează viaţa ca pe un experiment, atracţia faţă de arhitectura dominaţiei lumii exterioare, fals altruism, prietenii din interes, manipularea oamenilor cu rea-credinţă.

Despre Pluto si tensiunile globale recente

La 7 ani de la intrarea lui Pluto în Scorpion (aprox. 1983-1984) au existat evenimente de revoltă socială în lanţ, în Europa (revoluţiile din perioada 1989-1990), la fel cum, la 7 ani de la intrarea lui Pluto in Leu (aprox. 1937-1938), am avut parte de apogeul celui de-al doilea război mondial (1943-1944), ultimele două evenimente marcante şi triste din istoria omenirii, în raport cu lupta pentru putere, la nivel global.

În cazul ambelor evenimente prezentate mai sus, amintim ca fiind reprezentantivă, din punct de vedere astrologic, cuadratura (careul în T) lui Pluto către axa nodurilor lunare (Nodul Nord definind sensul evolutiv, viitorul, direcţia evenimentelor, iar Nodul Sud karma/dharma, cufărul, zestrea, cauzalitatea trecută a evenimentelor prezente). Aceasta s-a realizat, pe cer, cu puţin timp înaintea exploziei evenimentelor amintite (noiembrie 1989, respectiv  iulie 1939). Acest aspect concentrează atenţia şi energia tuturor persoanelor, asupra problematicii pe care aceasta planetă o ridică, într-un fel mai apăsător, mai provocator, şi care poate duce, aşa cum s-a întâmplat şi în trecut, la evenimente regretabile.

Cadrul astral actual propune un teren de afirmare pentru influenţa subtilă a energiei lui Pluto din Varsator (2023-2043). Acest lucru aduce în prim-plan tehnologia, în cadrul luptelor pentru putere, dar şi elementul surpriză. Provocarea este asupra modului în care ne putem adapta unui climat politic, social, mai puţin previzibil, mai schimbător, mai instabil.   

Careul in T al lui Pluto către axa nodurilor lunare a activat, din nou, în istoria recentă, la maxim,  manifestarea energiei plutoniene, în sens karmic. Acest lucru s-a realizat, la nivel mondial, în cadrul anului 2015, atunci când astrele s-au aliniat pe axa Berbec->Capricorn->Balanţă.

[astrograma 1 – 21 septembrie 2015 – moment de pace în conflictul ruso-ucrainian]

Venind dintr-o zodie mai puţin explozivă, cea a Capricornului, Pluto s-a aflat atunci în cuadratură cu Uranus, aflat la rândul lui, în conjucţie, în Berbec, cu Nodul Sud/cufarul karmic. Extinderea conflictului global major de la acea vreme (Rusia-Ucraina), s-a manifestat constant, previzibil (Pluto în Capricorn), înainte de a fi activată astral soluţia karmică (Uranus în Berbec), simbolizată de al doilea Acord de la Minsk (12 Februarie 2015). Iată că energia karmică a lui Uranus a favorizat găsirea unei soluţii de pace (fie ea şi temporară – până în anul 2022) iar alăturarea astrală dintre asteroidul Iunona şi Nodul Nord (în Balanţă) a readus omenirea, la nivelul anului 2015, pe calea, pe sensul evolutiv al vieţii, către regăsirea echilibrului pierdut, către pace.

Astrele continuă neîntrerupt mişcarea lor pe cer, şi iată că anul 2024 găseşte omenirea într-un nou punct de cotitură (de fapt, tot către pace şi echilibru), ce se manifestă, în mod similar începutului de an 2015, prin dinamici sporite pe câmpul de luptă. De data aceasta, avem în desfăşurare două conflicte majore (israeliano-palestinian si ruso-ucrainian), ce par că escaladează, sub influenţa de fundal a lui Pluto, aflat acum în Varsator, către culmi nebănuite. Există însă o legătură astrală specială între momentul de timp 2015 si momentul de timp 2024, pentru conflictul ruso-ucrainian. Astrele anului 2015 au favorizat o pace elegantă, ca direcţie de evoluţie a lucrurilor (sensul vieţii/Nodul Nord aflat în Balanţă).

[astrograma 2 – 23 august 2024 – activarea karmică a momentului de pace (2015) din conflictul ruso-ucrainian]

Aspectele astrale de acum (2024) trec drumul karmic al păcii de atunci (2015) printr-o reevaluare, aducând noi momente de violenţă (sensul vietii/Nodul Nord în Berbec acum,aflat în opoziţie cu asteroidul Iunona din Balanta,acolo unde se afla şi cufărul karmic/Nodul Sud). Şi dacă, pentru conflictul de la început de an 2015, s-a găsit cu uşurinţă o soluţie de pace, anul 2024 aduce, local, conflictelor în desfăşurare, ceva mai multă dinamică, mai multă suferinţă. Acest lucru se întâmplă pentru că există această cauzalitate astrală karmică, reprezentată de alăturarea dintre Iunona (simbolul echilibrului Balantei) si Nodul Sud din Balanţă (simbolul asocierilor/păcii din trecut), sub amplificarea energetică a Lunii Negre din Balanţă (tendinţa de a ne opune jocurilor murdare ale falsei păci). Conjunctura astrală actuală este, practic, o activare puternică, karmică, de destin, a celor direct implicaţi, către elementul pace şi echilibru, ce se va realiza, fie în perioada curentă, ca obiectiv final favorizat astral, fie într-o viaţă viitoare a celor implicaţi/responsabili, ca o continuare a lecţiei regăsirii echilibrului pierdut.

Pe termen mediu şi lung, la nivel general, global, devine foarte importantă şi influenţa astrală a tranzitelor planetelor sociale, Saturn (în perioada 2025-2028) şi Neptun (în perioada 2025-2038) pe tărâmul energetic al Berbecului. Idealul resimţit, atât individual, cat şi colectiv, de a deveni cei mai buni, prin mijloace conflictuale, violente (latura negativă a energiei Berbecului), este de evitat, la fel şi iluzia mentală a faptului că un conflict mondial generalizat este inevitabil. Şi asta pentru că Pluton în Vărsător (2023-2043) nu înseamnă doar renaşterea arhitecturală a lumii sociale în care trăim, ci şi a lumii naturale, exterioare omului, dar profund interconectată subtil cu acesta, cu acţiunile şi deciziile lui (Taur – acolo unde se află acum Uranus – energie în cuadratură cu cea a Vărsătorului). Să nu uităm că încălcarea Acordului de la Minsk (II) de către Rusia, a fost precedată, în Ianuarie 2022, de o puternică erupţie subacvatică a vulcanului din Pacificul de Sud (Hunga Tonga – Hunga Ha’apai), ale cărei efecte stratosferice influenţează şi în ziua de astăzi clima, la nivel global, accentuând aspecte dinamice ale acesteia, rezultate din injecţia unei cantităţi uriaşe de vapori de apă. În cazul României, amintim alte evenimente naturale semnificative, produse în momente istorice relevante de timp: marile cutremure de Pământ din anii 1940 şi 1990, ce au precedat, respectiv succedat, transformări social-energetice majore în societatea românească.

Echilibrul păcii globale (dar şi locale) juste, nu este un lucru dat, cazut din cer, aşa, pur şi simplu. El se atinge, se obţine, prin multă dorinţă, determinare, prin continuă negociere, prin capacitatea de opoziţie către falşii aducători de pace, prin capacitatea de detaşare de capcana războiului, prin decizii corecte, luminos inspirate.   

Mesajul lui Pluto

Divinitatea ne ajută practic, prin Pluto, cel pe care umanitatea l-a descoperit, în mod ironic, exact după primul război mondial, să studiem şi să conştientizăm „lupta pentru putere” într-un alt mod, pentru a o transcende, în cele din urmă. Nu putem deveni oameni mai buni şi mai  iubitori, dacă nu ne-am săturat încă de luptă, la fel cum, nu putem condamna la infinit nişte stări de tensiune socială, pe care tot noi le întreţinem prin gândurile şi acţiunile noastre, deşi de multe ori, este doar războiul altora. Atât timp cât ne concentrăm doar pe starea de a învinge, doar pe starea de a câstiga cu orice preţ, nu ne mai rămâne timp sa vedem câte fapte bune am fâcut într-o zi, cât de mult am acţionat  pe fundalul vibraţiei înalte a iubirii, cât de mult am preţuit viaţa. Iar Pluto cam asta încearcă să ne spună: că viaţa merită preţuită.

Toate astea nu înseamna că a încerca să fim cei mai buni, cei mai competitivi, a încerca să ne împlinim astrograma, destinul, prin activitate şi construcţie socială, nu reprezintă o modalitate excepţională de a progresa. Dar, una este să doreşti să fii cel mai bun pe tărâmul sportului, al jocului, ca manifestare a energiilor Berbecului, preţuind viaţa, şi alta este să doreşti supremaţia scorpionică, plutoniană, pe tărâmul câmpului real de luptă, al războiului, prin distrugere totală.

Sportul este un bun exemplu de cum poţi ajunge în top, prin fair-play, prin includerea corectă a principiului plutonian de leadership: Căpitanul echipei, Antrenorul, sunt scoşi în evidenţă, ei pot contribui mai mult la succes, la evoluţia grupului, dar în acelaşi timp fac parte dintr-o echipă, fără de care nici ei nu s-ar putea manifesta la adevăratul potenţial.

Responsabilitatea păcii lumii moderne aparţine, în cele din urmă, fiecăruia dintre noi, prin fiecare gând, cuvânt, acţiune, la fiecare pas. Înţelegându-i corect mesajul, Pluto nu va putea decât să fie „mândru” de copiii care i-au învăţat lecţia!

Astrolog Adrian Chelariu

https://www.facebook.com/as.chelariu

Bucuresti – 17 August 2024

08 aug.

Viziuni Din Viitor

Viziuni Din Viitor

„Viziunile despre viitor”, au o conotație simbolică, aceea de a trimite la ideea morții unei lumi care se scufundă pentru a face loc unei alte lumi, cu alți parametri, cu alte valențe și valori.

Observăm cum lumea se modelează într-un fel ciudat,cu scrâșnete și contorsiuni, la limita supraviețuirii umane.

E foarte limpede, lumea pe care o știm va dispărea.

Lupta dintre cele două lumi are loc,mai întâi, în invizibil, la nivel de egregor. Se înfruntă două paradigme esențiale. Procesele schimbării se vor accelera. Vor apărea tourbillioane de forță în mai multe puncte de pe glob. Se vor reconfigura teritorii, instituții, ideologii.

Dislocările de populații vor continua și ele nu sunt un hazard. E o programare.

Paradigma nouă nu poate fi judecată în termenii paradigmei vechi. Transmutarea populațiilor se va intensifica.Pe de altă parte,mobilitatea legată de loisir va fi descurajată prin diverse mijloace.

Țările vor accentua tendința de a se replia pe ele însele, pe autosusținere și valorificare a propriilor resurse, acolo unde acestea le vor mai aparține.

Extinderea pe orizontală a societății umane se va restrânge. Oamenii vor înțelege,în cele din urmă, că expansiunea materială este o sursă de dezintegrare a ființei umane. Autointegrarea internă, dar și externă, vor fi semnele de sănătate simbolică atât a ființei, cât și a națiunii,în general.

Va urma o regionalizare a economiilor, comerțul internațional se va reduce, marile hipermarketuri vor dispărea treptat.

Familia va redeveni structura de bază socială, integrată în comunități autoreglabile.

Omenirea va căpăta conștiința totalității sale și a programului trinic sau al treimii, sub care evoluează, valabil în toate religiile lumii .

Modelul social ierarhic însă este un impediment în evoluția noastră, mai întâi ca indivizi, apoi ca societate.

Acest model este bazat pe competiție, pe frică și forță și are în centrul său banii. Când acest sistem pe care-l cunoaștem suferă șocuri, se produce intrarea în haos. Este ceea ce trăim noi, astăzi.

Totul în natură însă, este un joc al ordinii și dezordinii- entropie/ negentropie. Echilibrul se va putea realiza numai prin stabilizarea unei ordini convenabile pentru toți.

Așa cum creierul uman este format dintr-o rețea neuronală, la fel societatea umană va merge către dezvoltarea în rețele de comunități.

De aceea, rolul banilor se va diminua.

Rolul familiei va crește, familia în sine se va întări.

Structura familială va genera valorile fundamentale ale sistemului, dacă va avea puterea să înfrunte haosul.

Dezvoltarea materială pe orizontală – materialismul, tradus prin consumerism – se va restrânge, se va contracta, permițând evoluția transcendentă pe verticală, prin spiritualizare.

Nimic nu poate crește la infinit.

Frecvența joasă a corpului trebuie înlocuită cu o frecvență înaltă- a iubirii, din lumea superioară.

Orice comportament situat în frecvență joasă se supune controlului, fricii, condiționării. Acestea sunt caracteristicile minții care ne limitează.

Lupta noastră este de a realiza conexiunea cu frecvențele superioare ale conștiinței universale. Transcenderea aceasta într-un alt nivel de conștiință ne va permite să percepem altfel realitatea înconjurătoare și să înțelegem esența noastră umană la nivel profund.

În societatea ierarhică, cel care deține resursele stabilește obiectivele. Ca factor de programare colectivă a minții, cultura și situația diverselor comunități ale lumii vor orienta tendințele caracteristice de dezvoltare către un tot armonios, integrat, cu principii holisticeși totalizatoare.

Pentru reașezarea în armonie a lumii este necesară transcenderea culturilor zonale prin consens și întâlnirea tuturor în frecvența superioară universală.

Pandemia de C 19 a modelat comportamentele individuale, a redus consumul și a încurajat „conformarea” la reguli stricte și privative.

Scenariul de război din Ucraina a dezlănțuit angoasele, nesiguranța față de viitor, determinând populațiile să adopte același comportament de supraviețuire și de acțiune colectivă negativă, de joasă frecvență.

Omenirea a fost antrenată pentru obediență, condiționare, acceptarea ierarhiei și renunțarea la liberul arbitru, adică la existența în energie densă, blocantă.

Conștiința colectivă va crește în viitor, puterea unificată integrată, după principiul holistic, va reface legătura cu divinitatea. De aceea, energia spiritualității va crește și ea și vom fi conduși de această energie și informație infinită a universului.

Egregorul colectiv unificat va genera același tip de reacții față de realitatea înconjurătoare, percepută de data aceasta ca energie subtilă generatoare de evenimente energoinformaționale.

Omenirea de astăzi trăiește într-o frecvență joasă, care determină ura,violența și materialitatea agresivă. Societatea bazată pe ierarhie și legi scrise de oameni sfidează legile naturale și legile universului.

Echilibrul lumii nu se va putea menține prin ierarhie și control, oricât de mult doresc ,așa-zisele, elite globale.

Omul are nevoie de re-reportarea lui la rădăcinile sale spirituale, la re-întoarcerea înapoi la origine, la unitate. Este vorba de călătoria de la unitatea inconștientă la cea conștientă. Este un model arhetipal al drumului. De unde venim? Încotro mergem?

Simbolul lui Oroboros, șarpele care își mușcă propria coadă, oferă imaginea modelului, a drumului evolutiv.

Religiile descriu drumul spre iluminare, spre contopirea cu divinitatea, ca pe o mișcare în spirală.

Omul trebuie să-și depășească delirul de grandoare și să-și atingă Sinele superior pentru a se elibera de o societate construită pe constrângere și competiție.

Este vorba de dezvoltarea spirituală și sufletească, în detrimentul fizicalității și materialității. Este vorba de smerenie și îndurare, de iubire atotcuprinzătoare. Iubirea însă nu poate fi trăită cu forța.

Va fi necesar ca trăirile corpului fizic să fie convertite în semnale mentale, ca mai apoi să fie alchimizate.Conștientizarea este, de fapt, conștiința superioară și fluxul energetic de la ceakrele inferioare spre ceakrele superioare, cu punctul suprem, ceakra coroanei care va realiza conexiunea cu conștiința universală sau divinul din fiecare dintre noi. Pentru că legea fundamentală spirituală ne spune că ceea ce este sus,este și jos. Diferitele niveluri ale persoanei noastre sunt interconectate și ceea ce furnizează unul din corpuri poate fi materie pentru corpul imediat următor. Această armonizare a corpurilor ne plasează într-o stare superioară de integrare în univers. Integrarea armonioasă în univers ne împuternicește ca indivizi, apoi ca structuri comunitare.

Numai trezirea aceasta spirituală ne poate face să trecem de la focalizarea pe realitatea exterioară, de sorginte fizică ( a bunurilor materiale, în speță) la trăirea realității în mod subiectiv, interior și astfel în conexiune cu Divinul. Din lumea experiențelor senzoriale „sărim” în lumea cunoașterii spirituale.

Energia și informația vor crea un circuit de la nivelul cel mai de jos până la nivelul universal, de sus.

Procesarea se face prin sistemul nervos. De aceea, emoțiile puternice-frica, insecuritatea, anxietatea pot perturba fluxul normal (în sensul creat de Dumnezeu) de energie și informație.

Fluxul bidirecțional – din concret spre transcendent și dinspre transcendent spre corp se va intensifica.

Acest proces nu are, aparent, legătură cu procesele sociale și politice din actualele societăți. Dar, pe viitor, vor determina formele de relaționare și de conviețuire între oameni.

Sigur, la anumite intervale de timp ordinea socială mondială se schimbă, ciclurile karmice se succed. Mentalitățile suferă transformări în funcție de „zguduirile” de toate felurile suferite de condițiile de existență.

Goana după resurse esențiale va încuraja reîntoarcerea la controlul de spații – teritorii. Importanța teritoriului ca element de putere va fi din ce în ce mai mare. State mari vor „înghiți” state mici, unele state mici se vor destructura.

Întreaga viață socială va suporta o contragere, prin mișcări de procese succesive centripete și centrifuge, consumul de bunuri materiale se va simplifica și comunitatea locală vor deveni primordială.

Marile lanțuri de retail vor dispărea.

Partidele politice,guvernele nu vor mai putea rezolva marile probleme cu care se vor confrunta societățile.

Harta globului pământesc se va schimba în întregime.

Cuvintele de ordine sunt: DESTRUCTURARE / RESTRUCTURARE, pe alte fundamente și valori.

08 aug.

Corpurile Omului

Corpurile Omului

Corpurile omului nu sunt separate unul de celălalt, ci ele sunt legate între ele de fire fine de energie. Atunci când sunt tulburate, dezorganizate sau întrerupte, omul nu mai este în legătură cu propriul sine și se manifestă numai în plan inferior. Din contră, când canalele care leagă creierul de astral, astralul de mental, mentalul de cauzal sunt perfect în echilibru, există o comunicare foarte bună între suflet și creier.

Corpul CAUZAL este vehiculul prin care scânteia divină coborâtă din lumea superioară vine și îl însuflețește, deci sufletul își are sediul în corpul cauzal. Monada se naște ,astfel, în planul fizic. În corpul cauzal își află sediul sufletul uman. Sufletul concentrează în el lumina universală și în el se revarsă spiritul. Cauzalul servește, cum am mai afirmat, ca vehicul pentru suflet, este omul în sine și este depozitarul experimentelor acumulate de om în multiplele sale încarnări. La nivelul corpului cauzal se află cauzele, care în planurile inferioare devin efecte.

La nivelul mentalului superior și al cauzalului se regăsesc ideile abstracte, rodul inteligenței pure, eliberate de simțuri. În cauzal se regăsește și puterea meditației, de contemplare a binelui.

Corpul ASTRAL găzduiește intelectul și gândirea concretă. Intelectul se folosește de simțuri pentru a avea percepții – prin atenție, memorie, raționament, imaginație.

O formă-gând creată în plan inferior plutește în jurul persoanei la care ne-am gândit, așteptând momentul oportun pentru a se implanta într-unul din corpuri. În corpul cauzal se produce atunci un fel de fulger luminos compus din esența corpului cauzal al celui care gândește, iar acest fulger întâlnește corpul cauzal vizat.

Corpul cauzal percepe existența gândurilor printr-un act de conștiință cauzală, care operează la nivelul esenței lucrurilor, percepe lucrul în sine. Intelectul ajunge la ideile abstracte prin raționament: el este îndreptat spre exterior, pe când conștiința cauzală lucrează în interior, prin repliere pe sine însăși. Accedem la conștiința cauzală prin concentrare și contemplare. Gândirea înțeleaptă își are, prin urmare, originea în planul cauzal.

Eul din corpul cauzal emite energii și vibrații care formează rațiunea pură, iar calea sa de a dobândi informații este intuiția. Mentalul inferior produce raționamente. Intuiția se dezvoltă prin raționamente. Dar, trebuie să deosebim intuiția de impuls. Gândirea provoacă în atomii fizici mișcări de tip turbionar, tip vârtej. Viața își are sediul la nivel cauzal, iar vehiculele prin care se manifestă se află în planul mental. Vibrațiile elevate dinamizează manifestarea vibrațiilor pe nivelurile inferioare; existența unui defect în personalitate înseamnă lipsa calității corespondente (opusul defectului) în corpul cauzal.

Totuși, defectul nu există, ca atare, în corpul cauzal, ci doar în planurile inferioare și de aceea, dacă sufletul se mobilizează, se activează elimină defectul, dezvoltând virtutea opusă. Dacă defectul nu este eliminat el produce un fel de paralizie a corpului cauzal, o inconștiență (lipsa conștientizării) care merge împotriva influențelor pozitive. Reorientarea benefică a omului va necesita, în acest caz, mai multe vieți.

08 aug.

Peştişorul Auriu şi Geo-Astrologia Statelor Lumii

Peştişorul Auriu şi Geo-Astrologia Statelor Lumii

Tot uitându-mă pe harta actuală a Statelor Lumii, am reuşit să mă conving de faptul că România se află poziţionată în zodia de influenţă teritorial-longitudinală a Peştilor. Acest lucru nici nu este greu de asociat, de altfel, ţara noastră având în mod spiritual-amuzant formă exterioară de peşte, în urma modificărilor teritoriale cauzate de cel de al doilea război mondial. Cu un preţ insă, acceptarea intrării în războiul mondial prin parteneriate discutabile. Acest lucru rămâne un aspect către care Romania este musai să fie atentă, pentru a nu mai repeta greşelile trecutului şi a alchimiza astfel datoriile karmice, lucru în mare parte realizat, aş zice.

Această înfăţişare ar putea lăsa impresia pentru cei din exterior că se află pe un tărâm de vis, asemeni întâlnirii cu peştişorul de aur, ce îndeplineşte toate dorinţele. Este bine însă să nu uităm că Peştii – ca element de apă – reprezintă una dintre cele mai sensibile energii ale zodiacului şi că, în momentul în care această caracteristică este activată maximal, pot apărea la suprafaţa elemente care în mod Biblic sunt asociate cu potopul. Aşadar, nu este o garanţie faptul că peştişorul de aur îndeplineşte orice fel de dorinţe, în orice condiţii. Mai departe, pe un nivel evolutiv-superior, Peştii reprezintă şi o rezonanţă a paranormalului pur, iar dacă întâlneşti o naţiune capabilă să-ţi anticipeze mişcările visând cam tot ceea ce urmează să faci, lucrurile nu mai sunt atât de simple. Doar că, nu suntem noi singurii, aşa că, după părerea mea, viitorul acestei ţări depinde în permanenţă de disponibilitatea către un sacrificiu susţinut , dar efectuat în mod inteligent, adică având la bază cunoaşterea legilor universale, a legilor iubirii şi orientarea către o mai bună înţelegere şi acceptare, respectare a lor.

Revenind însă la harta lumii, vă invit pe fiecare să o priviţi pornind din România, cu Peştişorul ieşind din Marea Neagră şi îndreptându-se spre Vest, luând în considerare întreaga axă longitudinală a Pământului la fiecare 10 grade (deşi poate ideal ar fi la câte 12 grade). Aşadar, pornind din România, intervalul 20-30 grade longitudine estică ar fi astfel asociat cu zodia/energia Peştilor. Vi se pare că am putea asocia, de-a-lungul istoriei, elementul Peşti cu evoluţia unor ţări poziţionate pe glob pe această axa? România, Grecia, o parte din Egipt? Eu zic că da, fără probleme.

Mergem, de curiozitate, o treaptă către est, în intervalul 30-40 grade longitudine estică şi dăm, în această axă verticală, peste: Moscova, Ankara, Alep. Vi se pare aceasta o axă ale cărei caracteristici dominante pot fi asociate cu imprevizibilitatea Vărsătorului?

Mergem acum din nou spre Vest o treapta, către intervalul 10-20 grade longitudine estică şi dăm peste părţi din Germania, Polonia, Ungaria, Serbia, Albania, Croaţia. Credeţi că există caracteristici ale evoluţiei acestor popoare ce pot fi asociate cu zodia Berbecului?

Mergem din nou spre Vest în intervalul 0-10 grade longitudine estică şi dăm peste părţi din Norvegia, Olanda, Italia, Germania şi Franţa. Credeţi că există rezonanţe între caracteristicile de baza ale acestor popoare şi elementul zodiacal Taur?

Mai mergem o treaptă şi găsim pe aceeaşi axă Spania, Portugalia şi Marea Britanie. Nu cumva engleza şi spaniola sunt printre cele mai răspândite limbi din lume la ora actuală? Pot fi asociate caracteristici de bază ale acestor locuri cu zodia Gemenilor?

Evident că, asemeni zicalei “Omul sfinţeşte locul”, există multe karme individuale ce se suprapun mai departe şi astfel definesc în mod complex un popor, diferenţiind o ţară de alta, în aceeaşi zonă longitudinală.

Începuturile Astrologiei sunt însă atât de clare încât până şi profesionistul din mine rămâne impresionat de aceste asocieri atât de simple de făcut, aş zice chiar evidente, de manual! Şi totuşi, umanitatea în ansamblul ei (cu siguranţă nu şi în particular) a părut că ignoră lucrurile astea atâta vreme…

Sursa foto: http://www.mapsofworld.com/lat_long/romania-lat-long.html

08 aug.

Energia Kunzitului ,Piatra Inimii

Energia Kunzitului , Piatra Inimii

Ce este kunzitul?    

Kunzitul este o piatră de culoare roz,a iubirii Divine,a vindecării emoționale ,a activării înțelepciunii inimii.Kunzitul deschide inima către energiile iubirii ,iubirea față de propria persoană,dragostea interpersonală,iubirea pentru oameni,pentru animale,plante,minerale și tot ceea ce există.

   Kunzitul este un canal care conduce de la inimă la vibrația Iubirii Divine.Meditația cu KUNZIT facilitează experiența Iubirii Universale. 

Kunzitul facilitează ,de asemenea,eliberarea de stres și vindecarea emoțională.

  Kunzitul unește mintea cu sufletul.Inima știe totdeauna care este calea cea mai bună de urmat,cunoașterea sa este directă,datorită legăturii cu toate aspectele realității prin câmpul electromagnetic universal.

 Kunzalitul este și piatra bucuriei ,ea poate primi iubirea emanată de Sursa Divină.Iubirea Divină își face simțită prezența în fiecare clipă și în fiecare lucru,pentru că ea este energia care stă la baza întrgii umanități.Rezistența la această iubire dă naștere bolilor,dezechilibrelor și problemelorpe care le cunoaște omenirea.

  Atunci când ne naștem ,venim pe lume într-o stare de receptivitate totală.Pe măsură ce creștem și ne confruntăm cu loviturile vieții începem să ridicăm baricade,clădind un zid energeticîn jurul inimii și al minții noastre.Această rezistență este deopotrivă o rezistență față de energia și Iubirea Divină și ne face să credem în separare și privațiune.

 Energia Kunzitului ne ajută să îndepărtăm baricadele pe care le-am ridicat în jurul inimii și să reintrăm într-o stare de receptivitate completă.El ne îndeamnă să abordăm viața cu bucurie,emoție și încântare.

  Viața trebuie privită ca un dar și trebuie întâmpinată cu bucurie și entuziasm.Energia bucuriei este fundamentul pe care trebuie să ne construim experiențele vieții.

  Kunzitul este un tămăduitor al corpului emoțional,iar frecvența lui ne încurajează să ne eliberăm de teamă și să intrăm în viață cu bucurie și cu exuberanță.

   Din punct de vedere fizic,kunzitul ajută la vindecarea oricăror blocaje sau obstrucții fizice.El detensionează și susține sistemul nervos parasimpatic.

  Afirmația potrivită:Mă deschid pentru a primi Iubirea Divină și îi ascult glasul tăcut răsunând în inima mea.

   Cristalul Kunzit,ca ți celelalte cristale trebuie pregătite pentru a fi purtate de o persoană.Ele se purifică ,se energizează în funcție de scopul pentru care sunt purtate.Parametrii cristalului sunt verificați permanent.Dacă un cristal a fost atins de o altă persoană el trebuie din nou purificat.

  Energia benefică a cristalelor poate fi utilizată în diverse scopuri:pentru vindecare,pentru creștere la plante,pentru purificarea spațiului etc.

 Energia și informația adusă de ele sunt benefice pentru sănătatea ecologică a unei țări.

25 iul.

DESPRE CORP, VESTIMENTAȚIE,COMUNICARE

Câteva întrebări sunt foarte utile pentru a înțelege percepția de sine și percepția celuilalt.

Pe baza căror informații,cu ce instrumente se realizează percepția celuilalt,respectiv cum ne construim reprezentarea celorlalți ? Percepția și reprezentarea pe care le avem despre noi înșine sunt sau nu legate de interacțiunea cu ceilalți? Reprezentarea sinelui depinde de părerea celorlalți?Comunicarea dintre două persoane este influențată de aparența fiecăreia dintre ele ?

În ce măsură indiciile pe care le dă fiecare în legătură cu persoana sa sunt folosite pentru a crea imaginile și interpretările fiecăruia le are despre celălalt?

 Persoanele pot fi observate ,așa cum și ele ne observă pe noi și sunt dotate cu aptitudini și sentimente pe care le evaluăm și la care reacționăm ,pentru că fiecare dintre noi este marcat de mediul social și de mediul cultural din care provenim.

Corpul,în primul rând,stă la baza procesului de formare a imaginilor despre sine și celălalt.

Corpul furnizează informații prin comunicarea nonverbală-expresivitate facială,mimică,gesturile corpului,posturi.Relațiile spațiale sau proxemica,caracteristicile cronemice legate de ritmurile corporale-alături de comunicarea verbală furnizează informații despre reprezentarea sinelui și a celuilalt.

Indivizi iau o imagine despre ei înșiși și utilizează o serie de mijloace pentru a pune în scenă jocul social.

Hainele sunt o marcă a personalității,adică vorbesc despre persoana care le poartă. Hainele au o semnificație în context social .Prima impresie contează,se spune,iar prima impresie despre o persoană ne-o facem la primul contact vizual cu aceasta.

Corpul și „costumul”au o dimensiune socială pentru că spun ceva despre reprezentarea sinelui.

Aparența fizică ,sub aspect estetic,joacă un rol esențial în stabilirea unei judecăți pozitive sau negative asupra persoanei.

Moda vestimentară este un indiciu de conformare la valorile și normele vehiculate de societate.

Vestimentația reflectă și gradul stimei de sine al persoanei și chiar o dimensiune a atractivității

sexuale.Vestimentația atractivă purtată de o persoană poate influența ,într-un fel sau altul,evaluarea observatorului.

25 iul.

RADIESTEZIA,MODALITATE DE CUNOAȘTERE

  “Ce este jos se aseamănă cu ce este sus,iar ce este sus se aseamănă cu ce este jos”,spunea Hermes Trismegistul.Totul este în tot și totul este în noi.Psihismul nostru plutește în lumi invizibile,unde totul are o copie.Noi suntem microcosmosul,o replică a macrocosmosului care cuprinde totul.De aceea,toate răspunsurile se află în noi.

Pentru a accesa aceste răspunsuri trebuie să intrăm în starea interiorizată a conștiinței,să ne decuplăm de la gândurile noastre ,să părăsim ritmul betha în care funcționează creierul nostru și să intrăm în ritmul alpha,de relaxare.A intra în alpha înseamnă a sta de vorbă cu inconștientul tău și a accesa informații.Dar, creierul nostru ,psihismul nostru plutesc în inconștientul colectiv și stabilesc o legătură cu lumea imaterialului,care cuprinde totul.Intrând în undele alpha poți extrage informații din orice creier,din conștiința colectivă.

    Inconștientul răspunde ,iar ansa radiestezică sau pendulul ne indică răspunsul la întrebare.

În felul acesta putem identifica și evalua o boală,putem să evaluăm calitatea unei afaceri ,putem evalua rezistența vitală,eficacitatea unui remediu,atacurile energetice,compatibilitatea dintre persoane,putem alege o instituție de învățământ pentru studii,să alcătuim un plan nutițional etc.

Evident, aceasta necesită cunoștințe teoretice și o practică susținută.

Această metodă de psihocunoaștere ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine și pe ceilalți și ne ajută să evoluăm.

Psihoradiestezia vine astfel în sprijinul terapiilor complementare și alternative.Terapia psihoradiestezică merge mână în mână cu terapia alopată.

Psihoradiestezia recurge la aptitudinile parapsihologice ale individului ,care trebuie intens cultivate.De aceea, în psihoradiestezie ai nevoie de un mentor.A fi autodidact este periculos.

Măsurătorile psihoradiestezice se pot face și în absența subiectului.

Protecția energetică este un domeniu important în psihoradiestezie.Atunci când rezervele noastre emoționale sunt risipite,prin atacuri energetice sau prin programe autodistructive,ceakrele care fac legătura între corpul fizic și cel subtil rămân deschise  ceea ce ne face vulnerabili,lipsiți de energie și ne slăbește aura.Atunci este necesară o protecție vibrațională și o curățare de energiile negative.De asemenea,hipnoza poate fi eficientă în crearea de programe pozitive de vindecare.