Eterul este acea „materie enisică” – formă superioară de organizare a materiei, despre care aflăm din Teoria biostructurală a academicianului Eugen Macovschi (teorie fundamentată în anii ´50 – ´60). Diferența dintre viu și ne-viu sau neînsuflețit și însuflețit constă în opinia sa în prezența unei materii biostructurale și a unei materii moleculare, biostructura subordonând materia moleculară, fizică, neînsuflețită, absorbind-o, eliminând-o, conferindu-i și suspendându-i în același timp calități superioare. Viața s-ar datora materiei biostructurate și nu metabolismului, substanța citoplasmatică conține un nivel mult mai fin – o structură spongioasă numită microreticulară sau biostructură; această structură împarte celula în două zone: una reticulară, bogată în proteine, cealaltă lichidă, bogată în apă și care umple intersecțiile celei dintâi. Materia cunoaște o dezvoltare continuă în Univers, de la materia fizică (neînsuflețită) la materia biosică (materia vie obișnuită), la materia noesică (materia vie superior organizată, nivel superior) și cel de-al patrulea nivel – materia enisică. Cauza care face să existe materia vie este de natură pur energetică. Cercetătorul a ostructurată este specifică numai viului și derivă dintr-un conținut sporit de energie și informație, în raport cu materia inertă. Prin interstițiile biostructurii circulă materia moleculară obișnuită aflată în stare lichidă și constituie sursa de alimentare și de întreținere a nivelului energetic superior, prin integrarea ei în procese biochimice. În concluzie: materia ne-vie ajunsă la un anumit grad de dezvoltare, aflată în condiții prielnice, poate genera materia biosică, tot așa și materia biosică, ajunsă la un anumit grad de dezvoltare și aflată în condiții prielnice, poate genera o materie vie superioară – materia noesică, care ne permite gândirea abstractă, iar baza materiei noesice coexistente cu celelalte forme de materie ar apărea în Univers materia enisică.
Astăzi, prin fizica cuantică, biologia și biomedicina s-a demonstrat că membrana celulară funcționează ca un cristal lichid capabil să recepționeze semnalele (informația) din mediu, iar universul este o structură integrată de câmpuri de energie interdependente, întrețesute într-o plasă de interacțiuni la fel cum constituenții unei celule sunt întrețesuți într-o rețea complexă de comunicări încrucișate, de bucle de comunicare cerere – răspuns. Anumite frecvențe și tipare de radiație electromagnetică reglementează sinteza ADN-ului, ARN-ului și a proteinelor, modifică forma și funcția proteinelor, controlează reglementarea genetică, diviziunea celulară, diferențierea celulelor, morfogeneze (procesul prin care celulele se asamblează în organe și țesuturi), secreția hormonală – dezvoltarea și funcțiile nervilor. Pentru a supraviețui, organismele vii trebuie să primească și să interpreteze informații de la mediu (cf Bruce Lipton). Forțele invizibile ale spectrului electromagnetic, cum sunt frecvențele radio, frecvențele acustice, microundele, lumina, energia hranei au un impact profund asupra biologicului. Iată că știința spirituală își dă mâna cu cele mai noi descoperiri științifice. Toate organismele, deci și organismul uman, comunică și își citesc mediul, evaluând câmpuri de energie. Vechea paradigmă materialistă face din ce în ce mai mult loc noii paradigme cuantice.
Teoria laserilor biologici, rezultată în urma cercetărilor efectuate de Mariana Manu, în perioada 1993 – 2006, demonstrează că lumina are un rol dominant în organizarea materiei vii, prin transformarea ei în bioluminiscență în organe specializate ale omului, animalelor și plantelor (frunze și părți verzi) – fenomen laser specific sistemelor vii.
Celulele ADN și ARN – mai precis membranele celulare – au proprietăți de cristal lichid care amplifică starea energetică și informațională, iar substanța activă laser biologică de bază este sistemul fosfat – apă – oxigen molecular, care se regăsește în orice celulă vie, în membrane, nucleu, enzime, compuși macroenergici etc.
